Se schimbă regulile privind intrarea în faliment a asigurătorilor
Acționarii companiilor de asigurări care ajung în stare de faliment vor suporta primii pierderile rezultate, iar persoanele fizice și juridice care au contribuit la apariția respectivei situații vor fi trase la răspundere, potrivit unui mecanism de rezoluție adoptat ieri de guvern.
Acționarii companiilor de asigurări care ajung în stare de faliment vor suporta primii pierderile rezultate, iar persoanele fizice și juridice care au contribuit la apariția respectivei situații vor fi trase la răspundere, potrivit unui mecanism de rezoluție adoptat ieri de guvern.
„Rezoluția urmează să se declanșeze în situația în care nu există perspective rezonabile ca starea de dificultate majoră a asigurătorului să poată fi înlăturată într-o perioadă rezonabilă prin măsuri alternative sau prin măsuri de supraveghere”, potrivit unui comunicat al guvernului.
Autoritățile au accelerat procesul de adoptare a mecanismului de rezoluție, care reduce presiunea asupra fondului de garantare a asiguraților în cazul falimentului unei societăți, în condițiile în care pe piață există câteva situații de companii aflate în dificultate.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026