Versiunea completă
Business Legal

Ședința Senatului a fost suspendată din lipsă de cvorum

Ședința Senatului a fost suspendată, miercuri, înainte de ora prevăzută în program, după ce președintele acestei Camere, Vasile Blaga, a constat, în urma unui vot, că nu mai exista cvorumul de lucru necesar.

Eliana Radulescu - Mediafax · 3 mai 2012 · 1 min de citit

“Din nou nu avem cvorum. Vă rog să votați pentru ca să nu fiu obligat să întrerup ședința”, a spus Blaga, după ce au fost înregistrate numai 52 de voturi pentru transmiterea la Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată, a unor inițiative legislative.

În replică, senatorul PSD Doina Silistru a spus că, în pofida votului dat, cvorumul de ședință a fost deja constatat la începutul ședinței de plen.

“Având în vedere faptul că s-a constatat cvorumul de ședință, chiar dacă sunt 52 de voturi «pentru» se poate considera că a fost adoptată”, a susținut aceasta.

Citește și