Versiunea completă
Prima pagina

Șeful Compa Sibiu: Rezolvați infrastructura! Piața e pregătită pentru un nou constructor de mașini

Producătorul de componente auto Compa Sibiu (simbol bursier CMP) a finalizat anul trecut un program de investiții de 25 mil. euro, ce va permite o creștere anuală de 15% a capacității de producție a companiei.

Mirela Turlan · 22 februarie 2016 · 2 min de citit

Producătorul de componente auto Compa Sibiu (simbol bursier CMP) a finalizat anul trecut un program de investiții de 25 mil. euro, ce va permite o creștere anuală de 15% a capacității de producție a companiei. Compa va continua în acest an pro­gra­mul de dezvoltare a fabricii din Sibiu, urmând să fie realizate investiții de 10-15 mil. euro, în funcție de evoluția pieței. Principalii clienți ai fabricii Compa din Sibiu sunt Delphi, Bosch sau Honeywell.

„În fiecare an alocăm 10-15 mi­lioane de euro pentru investiții în dez­voltare, însă anul trecut am realizat in­vestiții 25 de milioane de euro, cu sco­pul de a crește capacitatea de pro­ducție, de a fabrica noi produse și de a atrage noi clienți. Investiția va duce la o creș­tere anuală de 15% a capacității de pro­ducție“, a de­clarat Ioan Deac, direc­tor general și acționar al com­paniei Compa.

Compania a raportat pentru anul trecut venituri totale de 491 mil. lei (circa 109 mil. euro), în creștere cu 14% față de anul anterior și un profit net de 28 mil. lei (peste 6 mil. euro). „Piața este atractivă, suficient de stabilă, pregătită de venirea unui nou constructor de mașini, însă trebuie re­zolvată problema legată de infra­structură“, a afirmat Ioan Deac.

Citește și