Șeful EximBank: Încheiem mutarea centralei pe Kiseleff în septembrie
EximBank, controlată de Ministerul Finanțelor printr-o participație de peste 95%, urmează să încheie până la sfârșitul lunii septembrie procesul de mutare a sediului central în Palatul Kiseleff – ocupat până în 2011 de ING, iar operațiunile cu clienții nu vor fi perturbate, afirmă Traian Halalai, președintele băncii.

„Relocarea sediului central al băncii a fost o variantă care s-a vehiculat și în trecut, dar condițiile de pe piața imobiliară sunt acum cele mai bune pentru a face această schimbare la costuri apropiate de cele pe care le avem și în actualul sediu. În urma negocierilor am reușit să ajungem la un preț pe metru pătrat cu mult sub așteptările noastre“, spune Halalai. ZF estimase o chirie anuală de 700.000 – 800.000 de euro pentru cei 3.800 de metri pătrați închiriați în fosta proprietate a Casei regale ajunsă în proprietatea RA-APPS, dar aflată în administrarea unei firme controlate din Olanda – Magnus Imobiliar Consult.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026