Șeful Metrorex a demisionat. Ministerul Transporturilor nu comentează
Directorul general al Metrorex, Aurel Radu, care se afla la conducerea companiei din noiembrie 2012, și-a dat demisia ieri, la scurt timp după ce operatorul transportului subteran din București anunțase că va majora tarifele de călătorie cu până la 33% începând de la finalul acestei luni, pe 28 martie.

Deocamdată intrarea în vigoare a acestei scumpiri nu este sigură. De la începutul anului, mai mulți șefi ai companiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor au ales să demisioneze, printre aceștia numărându-se directorul general al CFR Marfă George Buruiană, precum și consiliul de administrație al Tarom, condus de Gabriel Dumitrașcu.
Funcția lui Radu va fi preluată interimar de Cătălin Homor, director investiții și achiziții publice în cadrul Metrorex. Ieri, Astra Vagoane Călători, deținută de omul de afaceri Valer Blidar, și Alstom Transport, parte a grupului francez Alstom, au contestat la CNSC licitația organizată de Metrorex pentru cumpărare a 51 trenuri noi pentru Magistrala 5, atribuită, potrivit mai multor surse din piață, companiei spaniole CAF.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026