Șeful Tuborg a readus compania pe creștere la finalul mandatului
Hezy Ovadia, președintele United Romanian Breweries Bereprod (URBB), producătorul berilor Tuborg sau Carlsberg, mizează pe creșterea cifrei de afaceri în acest an cu peste 10%, în condițiile în care la finalul anului își termină mandatul și va părăsi funcția de conducere.
„Este un an bun per total pentru companie. Toate lucrurile pe care le-am schimbat în structura companiei, de la promovare, controlul mai bun al promoțiilor sau organizarea distribuției până la modificarea structurii de costuri își arată acum roadele“, a declarat Hezy Ovadia, care conduce compania de cinci ani.
În ultimii ani, businessul URBB a fost sub zodia scăderilor, cifra de afaceri reducându-se în fiecare an începând cu anul 2009, excepție făcând 2011. Astfel, vânzările companiei s-au redus cu 26% față de 2009, primul an complet afectat de criză, până la 251 milioane de lei anul trecut (57 mil. euro).
Pe piața berii, evaluată la 1,8 miliarde de euro, URBB se luptă cu Ursus Breweries, Heineken România, Bergenbier și Romaqua Group, producătorul berii Albacher, dar și cu European Drinks&Food.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026