Segmentul business a propulsat veniturile grupului Cosmote - Romtelecom
Cosmote și Romtelecom, companii controlate de nemții de la Deutsche Telekom prin grupul elen OTE, au înregistrat în primul trimestru venituri cumulate de 261 mil. euro, în creștere cu 7%, pe fondul creșterii bazei de clienți și a numărului de proiecte IT&C din mediul de business.
Romtelecom, lider pe telefonia fixă și numărul doi pe internet fix și TV, a început să se extindă puternic și pe segmentul de servicii IT sau de pachete de soluții IT&C pentru a compensa scăderile de pe voce. Proiectele de acest tip, în care clienți sunt companii foarte mari, au generat venituri mai mari cu peste 200% în primul trimestru, au precizat oficialii Romtelecom.
Cosmote și-a mărit cu 27% baza de clienți business în primul trimestru, în aceste condiții veniturile diviziei B2B avansând cu 15% în intervalul menționat. Această evoluție reflectă „eforturile companiei de a lansa oferte țintite către companii și sinergiile cu Romtelecom“, potrivit datelor OTE.
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto · 14 noiembrie 2026