Semn bun de la vânzările de camioane: plus 33%
Camioanele grele, de peste 18 tone, utilizate cu precădere în transporturile internaționale au fost cel mai dinamic segment al pieței autovehiculelor
Camioanele grele, de peste 18 tone, utilizate cu precădere în transporturile internaționale au fost cel mai dinamic segment al pieței autovehiculelor în primele nouă luni din acest an, cu o creștere de 33%, la peste 3.300 de unități noi, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
„Începutul anului a fost influențat de livrările de camioane Euro 5 prevândute, dar într-adevăr a fost un început bun. Per total ne așteptăm ca piața totală să nu devieze prea mult comparativ cu 2013. România nu este o piață a vânzărilor de mari flote. Sunt câteva excepții de contracte mai mari, dar cele mai multe sunt cele mici“, a spus Sigurd Wandel, managing director al Volvo Group Trucks România.
Vânzările de camioane grele reprezintă un „barometru“ pentru mersul economiei, iar cererea mai mare pentru acestea indică nevoia de transport. Spre comparație, în a doua jumătate a anului 2008 vânzările au început să scadă, iar în 2009 declinul a ajuns la 90%.
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026