Versiunea completă
Business Legal

Senat: DNA a cerut documente legate de ASF, nu a făcut solicitarea conform uzanțelor

Senatorul PSD Cristian Dumitrescu a declarat, luni, că Biroul Permanent a fost informat despre o solicitare a DNA cu privire la unele documente privind ASF, precizând că aceasta nu respectă uzanțele, pentru că trebuie adresată președintelui Senatului.

Valentina Postelnicu · 10 februarie 2014 · 1 min de citit

Dumitrescu a declarat că solicitarea venită din partea DNA este semnată de “un șef de secție și de doi procurori” și adresată Senatului, “scrisă cu pixul”, în atenția Secretarului General, în care se solicită niște documente.

Dumitrescu a ținut să precizeze că Direcția Națională Anticorupție cere ca aceste documente să fie transmise până pe 11 februarie.

“Pentru a da curs acestei solicitări, Biroul Permanent a mandatat Secretarul General să transmită chiar astăzi solicitatorilor ca adresarea să se facă conform cu uzanțele și cu procedurile existente în Parlamentul României, prin șeful instituției, după care îi dăm curs. Nu e problemă de a nu da curs unei solicitări, ci pur și simpu de a proceda regulamentar și oficial”, a explicat Dumitrescu.

Citește și