Versiunea completă
Banci-Asigurari

Sergiu Mircea, Banca Transilvania: Nu vreau să le spunem prin ceea ce facem noi cli­enților să economi­seas­că sau să nu econo­mi­sească. Poate un client este în etapa din viața lui în care trebuie să cheltu­iască, nu să economi­sească. Am vrea mai degrab

♦ „Suntem mai bine educați decât eram acum un deceniu, dar problema este departe de a fi rezolvată pentru că există o discrepanță foarte mare între ceea ce credem sau unde credem că suntem și unde suntem de fapt.“ În…

Vali Pencu · 26 august 2024 · 2 min de citit

♦ „Suntem mai bine educați decât eram acum un deceniu, dar problema este departe de a fi rezolvată pentru că există o discrepanță foarte mare între ceea ce credem sau unde credem că suntem și unde suntem de fapt.“

În zona de educație financiară, există companii, dar și bănci care merg în direcția bună, dar mai sunt și companii care se duc în zona unei false educații financiare, mergând mai degrabă către educație bancară sau sfaturi de econo­misire care nu își au rostul, a spus Sergiu Mircea, directorul de marketing și comunicare al Băncii Transilvania, respon­sa­bilul Programului Finanțe pe Înțelesul Tuturor al băncii.

„Nu vreau să le spunem prin ceea ce facem noi cli­enților să economi­seas­că sau să nu econo­mi­sească. Poate un client este în etapa din viața lui în care trebuie să cheltu­iască, nu să economi­sească. Am vrea mai degrabă să stăpânească concepte de bază care să fie din sfera finan­ciară, nu din sfera bancară“, a explicat Sergiu Mircea în cadrul ZF Bankers Summit 2024. El a mai adăugat că scopul este de a explica românilor concepte finan­ciare de bază, cu exemple, iar pentru a face acest lucru BT va începe de la copii, tineri, acolo unde s-ar observa o diferență.

Citește și