Sezonul de schi se prelungește și în vacanța de Paște: turiștii vor putea schia în Poiana Brașov până în data de 3 mai
Sezonul de schi se prelungește și în vacanța de Paște, astfel că turiștii vor putea schia în Poiana Brașov până la data de 3 mai au anunțat autoritățile locale din Brașov. Starea pârtiilor din stațiu-nea montană, cât și faptul că agenții economici respectă măsurile împotriva răspândirii virusului, a determinat autoritățile locale să ia această decizie.
♦ În prezent, turiștii pot schia pe toate pârtiile din Poiana Brașov și anume Kanzel, Lupului, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, Bradul și Stadion.
Sezonul de schi se prelungește și în vacanța de Paște, astfel că turiștii vor putea schia în Poiana Brașov până la data de 3 mai au anunțat autoritățile locale din Brașov. Starea pârtiilor din stațiu-nea montană, cât și faptul că agenții economici respectă măsurile împotriva răspândirii virusului, a determinat autoritățile locale să ia această decizie.
,,Având în vedere că, după ce am verificat situația pârtiilor, aceasta este una foarte bună, avem un strat de zăpadă consistent, am luat hotărârea de a prelungi sezonul de schi pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să practice acest sport. Vom prelungi sezonul de schi inclusiv în vacanța de Paște, așa că invităm toți doritorii și turiștii care vor să ne calce pragul, să vină în Poiana Brașov ca să schieze în condiții foarte bune și, totodată, îi invităm să respecte măsurile de distanțare și regulile de prevenire a COVID-19“, a declarat viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026