Versiunea completă
Well & Wealth

Sfârșitul erei scumpirilor rapide? Piața rezidențială se răcește, în timp ce cumpărătorii dictează tot mai mult regulile

După mai mulți ani în care prețurile locuințelor au crescut într-un ritm susținut, iar dezvoltatorii au beneficiat de o cerere robustă, piața rezidențială din România pare să intre într-o nouă etapă. Costurile ridicate de finanțare, accesul mai dificil la credite…

Robert Manea · 5 iunie 2026 · 2 min de citit

După mai mulți ani în care prețurile locuințelor au crescut într-un ritm susținut, iar dezvoltatorii au beneficiat de o cerere robustă, piața rezidențială din România pare să intre într-o nouă etapă. Costurile ridicate de finanțare, accesul mai dificil la credite și prudența tot mai accentuată a cumpărătorilor schimbă echilibrul de forțe din piață, iar dezvoltatorii sunt nevoiți să își adapteze strategiile.

Dacă până recent prețul afișat era rareori negociabil, astăzi tranzacțiile sunt influențate tot mai mult de discounturi, facilități de plată, pachete de amenajare sau alte beneficii menite să convingă cumpărătorii să ia o decizie. În multe cazuri, diferența dintre prețul de listă și valoarea efectivă a tranzacției devine un indicator mai relevant decât prețul afișat în anunțuri.

Potrivit unei analize realizate de OI Real Estate Group, piața se îndepărtează treptat de modelul bazat pe creșteri accelerate de preț și intră într-o etapă în care lichiditatea, solvabilitatea și fundamentele economice ale proiectelor devin criterii esențiale pentru succes. Într-un mediu în care ritmul vânzărilor încetinește, obiectivul principal pentru mulți dezvoltatori nu mai este maximizarea marjelor de profit, ci menținerea fluxurilor de numerar și accelerarea vânzărilor.

Citește și