Shaohua Yang, general manager, OPPO România: În primele șase luni din 2023 s-au vândut 1,6 milioane de smartphone-uri pe plan local, în valoare de 560 mil. euro
Piața de smartphone-uri din România s-a situat în prima jumătate a acestui an la circa 1,6 milioane de unități, în scădere ca volum comparativ cu aceeași perioadă din 2022, însă în creștere ca valoare, vânzările totalizând 560 milioane de euro, plus 20% față de primul semestru al anului precedent, conform estimărilor reprezentanților locali ai brandului chinez de telefoane inteligente OPPO
♦ Piața de smartphone-uri a continuat să scadă din punctul de vedere al numărului de unități și să crească din punct de vedere valoric pentru că utilizatorii preferă modelele mai scumpe, dar cu performanțe mai bune.
Piața de smartphone-uri din România s-a situat în prima jumătate a acestui an la circa 1,6 milioane de unități, în scădere ca volum comparativ cu aceeași perioadă din 2022, însă în creștere ca valoare, vânzările totalizând 560 milioane de euro, plus 20% față de primul semestru al anului precedent, conform estimărilor reprezentanților locali ai brandului chinez de telefoane inteligente OPPO. Astfel, se menține tendința înregistrată și în 2022 – preferința pentru modele mai scumpe, piața locală de smartphone-uri ajungând anul trecut la 1,3 mld. euro, plus 20% comparativ cu 2021, și la 3,5-4 milioane de unități, fiind constantă la nivelul numărului de unități livrate.
„Piața locală continuă anul acesta într-o linie similară cu cea de anul trecut, astfel că în primele șase luni estimările noastre arată o contractare a numărului total de dispozitive vândute către consumatorul final, suprapusă peste o creștere valorică de aproximativ 20%. Dacă ne uităm la segmentul produselor cu un preț peste 2.000 de lei, unde OPPO a venit în prima parte a anului cu modelul Find N2 Flip și completează portofoliul cu modele din seria Reno10, observăm o creștere a numărului de unități vândute cu peste 30%. Practic, aceste date confirmă tendința conform căreia consumatorii sunt deschiși să plătească un preț mai mare pentru un produs de la care așteaptă mai multă performanță“, a declarat pentru ZF Shaohua Yang, general manager pentru OPPO în România.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026