Versiunea completă
Banci-Asigurari

Signal Iduna introduce opțiunea de coplată la construirea pachetelor de asigurare de sănătate pentru angajați

Signal Iduna, liderul pieței de asigurări de sănătate, pune la dispoziția clienților o nouă opțiune pentru asigurările de sănătate de grup, cea de coplată prin care companiile au posibilitatea de a personaliza beneficiile extrasalariale pentru angajați. Această opțiune permite adaptarea și configurarea serviciilor medicale acoperite în funcție de nevoile specifice ale fiecărei echipe, indiferent…

Vali Pencu · 2 iunie 2024 · 3 min de citit

Signal Iduna, liderul pieței de asigurări de sănătate, pune la dispoziția clienților o nouă opțiune pentru asigurările de sănătate de grup, cea de coplată prin care companiile au posibilitatea de a personaliza beneficiile extrasalariale pentru angajați. Această opțiune permite adaptarea și configurarea serviciilor medicale acoperite în funcție de nevoile specifice ale fiecărei echipe, indiferent de dimensiunea sau de sectorul de activitatea al companiei, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei.

„Prin implementarea opțiunii de coplată, reconfirmăm hotărârea noastră de a evolua în domeniul asigurărilor de sănătate, oferind soluții flexibile care să răspundă atât nevoilor angajaților, cât și ale angajatorilor.  Aceste soluții contribuie în același timp la menținerea sustenabilității financiare a conceptului de asigurare de sănătate, promovând utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor medicale”, a declarat Tiberiu Maier, Președinte al Directoratului Signal Iduna Asigurare Reasigurare.

Soluția de coplată, la fel ca și opțiunea deja disponibilă de franșiză, permite angajatorilor extinderea acoperirilor oferite de o asigurare de sănătate, fără creșterea semnificativă a cheltuielilor, oferind astfel pachete de beneficii mai competitive și mai atractive pentru echipele lor. De asemenea, noua opțiune vine ca un răspuns firesc la creșterile notabile ale inflației medicale și implicit ale costurilor de tratament, având ca scop și conștientizarea asiguraților în utilizarea responsabilă a beneficiilor puse la dispoziție de angajatori printr-o asigurare de sănătate. stfel, angajații asigurați pot beneficia de pachete cu acoperire nelimitată, achitând un procent redus din valoarea costurilor, la tarife preferențiale. Acest lucru le oferă acces rapid prin decontare directă la numeroși furnizori medicali privați din rețeaua Mediqa Net și îi încurajează să prevină problemele de sănătate și să acceseze serviciile medicale atunci când au cu adevărat nevoie, contribuind astfel la echilibrarea sistemului medical și făcându-l mai accesibil pentru toți. Pe lângă deductibilitatea fiscală de până la 400 de euro anual pentru fiecare angajat, în cazul beneficiilor extrasalariale, angajatorii care aleg opțiunea de coplată sau franșiză pentru asigurările de sănătate, beneficiază de mai multă predictibilitate în privința bugetelor alocate.

Citește și