Versiunea completă
Business Hi-Tech

Simona Pavelescu, CEO htss: Creșterea numărului de atacuri cibernetice asupra organizațiilor din domeniul sănătății este un trend care se resimte și în România. La începutul lui 2024, peste 100 de spitale din România au fost decuplate de la rețea în urma

Sectorul medical este al treilea în topul celor mai vizate domenii de către atacurile cibernetice, după sectorul cercetării și cel militar, cu  urmări potențiale grave precum furtul datelor pacienților, întreruperea serviciilor medicale esențiale și pierderi financiare majore, au transmis reprezentanții…

Alexandra Cepăreanu · 21 octombrie 2024 · 2 min de citit

Sectorul medical este al treilea în topul celor mai vizate domenii de către atacurile cibernetice, după sectorul cercetării și cel militar, cu  urmări potențiale grave precum furtul datelor pacienților, întreruperea serviciilor medicale esențiale și pierderi financiare majore, au transmis reprezentanții High-Tech Systems & Software (htss), companie specializată în furnizarea de soluții software de business, cu peste 1.000 de clienți în 15 țări.

„Creșterea numărului de atacuri cibernetice asupra organizațiilor din domeniul sănătății este un trend care se resimte și în România. La începutul anului 2024, peste 100 de spitale din România au fost decuplate de la rețea în urma unui atac asupra sistemului Hipocrate, folosit pentru gestionarea datelor medicale. Atacul a fost realizat prin intermediul ransomware-ului Backmydata, care a criptat fișierele unităților medicale, blocând activitatea acestora legată de internări, externări și alte înregistrări de date. Infrastructura medicală este de interes critic și tocmai de aceea este esențială implementarea unor soluții optime de securitate, precum backup-uri criptate offline, dar și programe de conștientizare a securității pentru personalul non-IT”, afirmă Simona Pavelescu, CEO High-Tech Systems & Software (htss).

Cu toate acestea, la nivel european, 73% dintre organizațiile din sectorul sănătății nu au implementat un program dedicat de apărare împotriva ransomware-ului, iar 40% nu au un program de conștientizare a securității pentru personalul non-IT, arată un raport al Agenției Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică.

Citește și