Singura întrebare care va rămâne după mandatul președintelui Iohannis: câte spitale au ars în timp ce nu a luat nicio măsură?
Seria de catastrofe din mandatul celui care va deveni, poate, cel mai detestat președinte al României continuă. Ieri, o secție exterioară a Spitalului Județean din Ploiești a ars, iar doi pacienți au murit pe loc, carbonizați.
♦ Neamț, Cluj, Iași, Timiș, București, Dolj, Olt, Argeș, Constanța, Brașov, Prahova sunt județele în care în ultimul an au pornit incendii în spitalele românești ♦ Președintele Klaus Iohannis și-a asumat măsuri concrete după tragedia de la Piatra Neamț, din urmă cu un an, care însă nu au mai apărut ♦ Cât timp nu face nimic, va ajunge președintele Iohannis la „performanța” de a avea un incendiu în fiecare județ?
Seria de catastrofe din mandatul celui care va deveni, poate, cel mai detestat președinte al României continuă. Ieri, o secție exterioară a Spitalului Județean din Ploiești a ars, iar doi pacienți au murit pe loc, carbonizați. Alți 15 pacienți au fost transferați în același spital, iar un cadru medical a ajuns la Spitalul Floreasca în București, cu arsuri pe 20% din suprafața corpului.
În lipsa oricăror măsuri, președintele Iohannis a bifat în urmă cu fix un an, în noiembrie 2020, niște întâlniri cu experți din domeniul sănătății, al instalațiilor de gaze și electricitate. Rezultatul acestor întâlniri nu s-a văzut în nicio măsură practică luată în spitale pentru a preveni o nouă tragedie. Mai mult, după incendiul de la Piatra Neamț, alte 14 incendii – inclusiv cel de ieri de la Ploiești au izbucnit în unitățile spitalicești. Cea mai mare tragedie ca bilanț al deceselor s-a produs la Matei Balș, în București, în ianuarie 2021, când 20 de pacienți și-au pierdut viața în foc într-un pavilion al spitalului.
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026