Versiunea completă
Banci-Asigurari

Sistemul bancar trebuie să se contracte înainte să crească din nou

Potrivit indicațiilor date de mai mulți bancheri participanți la ZF Bankers Summit, nici trimestrul al doilea nu a adus un reviriment important pe zona creditului după un trimestru I chiar slab în principal pe segmentul corporate.

Mirela Turlan · 15 iunie 2014 · 1 min de citit

Bancherii au prins mesajul BNR: momentul curățării portofoliilor de creditele neperformante a venit, iar treaba trebuie făcută fără întârziere chiar dacă executarea instrucțiunilor de la banca centrală ar putea însemna încă un an cu pierderi pentru sistemul bancar.

Șefii de bănci mari prezenți la a treia ediție a conferinței ZF Bankers Summit au admis că nu are rost amânarea curățeniei, însă evident că niciunul nu este bucuros să facă noi provizioane. De asemenea, majoritatea evită să precizeze volumul neperfor­mantelor provizionate integral și care ar putea fi scoase din bilanț până la jumătatea verii, cel târziu în august.

Perspectiva este ca la toamnă multe dintre băncile mari să fie mai mici, iar contracția va continua până ce vor fi fost aplicate pe deplin recomandările BNR de provizionare integrală a expunerilor fără șanse rezonabile de recuperare, urmată de scoaterea acestora din bilanțuri.

Citește și