Versiunea completă
Auto & Transporturi

SITA, cel mai mare dezvoltator de soluții tehnologice pentru industria aviatică, deschide la Cluj primul său centru de cercetare și dezvoltare din Europa de Est

SITA, furnizorul IT al industriei transportului aerian, care oferă soluții tehnologice pentru companii aeriene, aeroporturi, aeronave și guverne, deschide primul său centru de cercetare și dezvoltare din Europa de Est la Cluj

Mirela Turlan · 9 octombrie 2024 · 1 min de citit

SITA, furnizorul IT al industriei transportului aerian, care oferă soluții tehnologice pentru companii aeriene, aeroporturi, aeronave și guverne, deschide primul său centru de cercetare și dezvoltare din Europa de Est la Cluj. Compania a recrutat deja 50 de angajați la Cluj și vrea să ajungă la 80 de salariați în următoarele luni, au anunțat reprezentanții companiei într-o conferință de presă.

„Piața aviatică din România este foarte dinamică, aviația crește și vrem să servim această piață cu soluțiile pe care le facem la Cluj. De ce Cluj? Aici găsim competențele și tehnologiile de care avem nevoie. România este una dintre cele mai dinamice piețe din Europa“, spune Sergio Colella, president Europe SITA.

Hubul din Cluj-Napoca face parte dintr-o rețea internațională de centre tehnologice, conectând centrele din Londra (Regatul Unit), Letterkenny (Irlanda) și New Delhi (India). Hubul are un rol esențial în crearea de platforme de ultimă generație.

Citește și