Șoc în industria lemnului. Austriecii de la HS Timber Group închid la final de martie fabrica din Siret unde se produc panouri de lemn masiv și întrerup operațiunile la fabrica de cherestea din Rădăuți: 600 de angajați vor fi afectați
Compania austriacă HS Timber Group (fosta Holzindustrie Schweighofer) va închide fabrica de panouri de lemn masiv din Siret și fabrica de cherestea din Rădăuți la final de martie, 600 de angajați vor fi afectați. Investițiile necesare la fabrica din Siret…
Compania austriacă HS Timber Group (fosta Holzindustrie Schweighofer) va închide fabrica de panouri de lemn masiv din Siret și fabrica de cherestea din Rădăuți la final de martie, 600 de angajați vor fi afectați. Investițiile necesare la fabrica din Siret nu sunt fezabile din punct de vedere economic în condițiile actuale de piață, anunță oficialii companiei.
“O parte din operațiunile fabricii din Rădăuți și întreaga activitate din cadrul fabricii de panouri din lemn masiv din Siret vor fi întrerupte începând cu 30 martie 2022, din cauza condițiilor generale dificile de pe piața lemnului”, potrivit oficialilor companiei.
În fabrica din Rădăuți, o parte dintre operațiuni, mai exact cele din fabrica de cherestea, vor fi întrerupte. Producția de stâlpi și grinzi din Rădăuți va rămâne în funcțiune. “Fabrica de panouri de lemn masiv din Siret, care în prezent prelucrează cherestea de la fabrica din Rădăuți, va fi închisă în totalitate. Capacitatea de debitare (tăierea șI rindeluirea lemnului-n.red) a fabricilor de cherestea ale HS Timber Productions în România va fi redusă cu 30% odată cu aplicarea acestei măsuri, potrivit oficialilor companiei”. Jumătate din producția fabricilor era exportată, potrivit datelor din 2020.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026