Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Softbinator Technologies anunță un profit net individual de 1,9 mil. lei în S1/2022, în urcare cu 35% față de S1/2021, la venituri de 9,2 mil. lei, plus 20%. Compania vrea să atragă 12 mil. lei prin bonduri și acțiuni noi

Softbinator Technologies (simbol bursier CODE), companie românească ce furnizează servicii de dezvoltare software axate în principal pe blockchain, inteligență artificială și DevOps, a raportat la nivel individual un profit net de 1,9 mil. lei în primul semestru din 2022, în urcare cu 35% față de aceeași perioadă din 2021, la afaceri de 8 mil. lei, plus 18,6%, conform calculelor realizate de ZF p…

Tibi Oprea · 5 septembrie 2022 · 2 min de citit

Softbinator Technologies (simbol bursier CODE), companie românească ce furnizează servicii de dezvoltare software axate în principal pe blockchain, inteligență artificială și DevOps, a raportat la nivel individual un profit net de 1,9 mil. lei în primul semestru din 2022, în urcare cu 35% față de aceeași perioadă din 2021, la afaceri de 8 mil. lei, plus 18,6%, conform calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar semestrial publicat la Bursa de Valori București. La nivel consolidat, compania a realizat în primele șase luni din 2022 venituri totale de 16,8 mil. lei, un profit brut de 4,6 mil. lei și un profit net de 4 mil. lei. 

Rezultatele financiare la nivel consolidat includ performanțele înregistrate de companiile Softbinator Technologies, Wise-Up, Ixperi, e-spres-oh și Digital Tailors.„Veniturile și profitul net generate de grup la nivel consolidat în primul semestru din 2022 sunt duble comparativ cu performanța înregistrată la nivel individual doar de către Softbinator Technologies“, spune Daniel Ilinca, fondator și CEO al Softbinator Technologies.

„Rezultatul consolidat generat de Grupul nostru în primele șase luni ale anului 2022 este egal cu rezultatul individual înregistrat de Softbinator pentru tot anul 2021. Acest lucru a fost posibil datorită unei strategii diversificate la nivelul tuturor companiilor din grupul nostru, prin care am reușit să creștem fiecare business în parte. Însă, cel mai mult mă bucură faptul că la nivel de grup avem echipe care lucrează pentru același obiectiv: creșterea tuturor companiilor care îl alcătuiesc prin generarea de business acolo unde execuția este cea mai potrivită. În prezent, datorită acestor echipe, avem capacitatea de a livra mai mult și mai eficient pentru toți clienții noștri”La nivel individual, în prima jumătate a anului 2022, Softbinator Technologies a generat venituri totale de 9,2 milioane de lei, în creștere cu 20% față de primul semestru al anului 2021.

Citește și