Șomajul din Germania, la un minim pe 25 de ani
Companiile din cea mai mare economie a Europei se laudă cu registre de comenzi pline, iar acest lucru se simte și pe piața muncii. Rata șomajului din Germania a înregistrat o nouă scădere în luna octombrie, scrie Deutsche Welle.
Companiile din cea mai mare economie a Europei se laudă cu registre de comenzi pline, iar acest lucru se simte și pe piața muncii. Rata șomajului din Germania a înregistrat o nouă scădere în luna octombrie, scrie Deutsche Welle.
Multe companii au dificultăți în găsirea de forță de muncă, potrivit biroului național al forței de muncă (BA). În termeni neajustați, numărul șomerilor din Germania a scăzut cu 68.000 până la 2,54 milioane în octombrie, cu 109.000 mai puțini decât în aceeași lună a anului trecut. Rata șomajului a scăzut astfel cu 0,1 puncte procentuale, la 5,8% în octombrie, marcând cel mai redus nivel din 1991, anul de după reunificare.
„În urma creșterii activității economice din toamnă, rata ocupării forței de muncă a avansat din nou. Cererea de forță de muncă este în creștere constantă“, a declarat Frank-Jurgen Weise, președinte BA. Situația este una solidă și în termeni ajustați sezonier, cu numărul șomerilor scăzând cu 13.000 până la 2,662 milioane. Potrivit oficialilor BA, țara se confruntă cu un deficit în creștere de forță de muncă calificată, raportând 691.000 de locuri de muncă neocupate pentru octombrie, cu 79.000 mai multe decât în aceeași lună a anului trecut.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026