Versiunea completă
Business Hi-Tech

Sorin Cosmescu, EXE Software: În 2024 am crescut businessul cu 18%, aproape dublu față de așteptările inițiale

EXE Software, companie locală de dezvoltare de software la comandă, a înregistrat în 2024 o creștere a businessului de aproape două ori mai mare față de ținta de 10% stabilită la începutul anului.

Mirela Turlan · 9 ianuarie 2025 · 2 min de citit

EXE Software, companie locală de dezvoltare de software la comandă, a înregistrat în 2024 o creștere a businessului de aproape două ori mai mare față de ținta de 10% stabilită la începutul anului. 

În primele zece luni, veniturile companiei au crescut cu 18%, creșterea fiind susținută atât de atragerea de clienți noi, cât și de clienți existenți care au solicitat proiecte noi. În 2023, afacerile EXE Software s-au situat la 33,7 mil. lei (6,7 mil., euro), în creștere cu 9% față de 2022, iar profitul net a fost de 4,3 milioane de lei (872.000 de euro), în scădere cu 24% comparativ cu anul anterior. 

„Per total, creșterea din 2024 a fost de 18%, aproape dublă față de ce estimam la începutul anului. La această creștere au contribuit atât clienții noi, cât și cei deja existenți în portofoliul EXE, care au revenit cu nevoi de business. Cererea a rămas constantă, cele mai căutate fiind soluții web&mobile și BI“, a declarat pentru ZF Sorin Cosmescu, CEO și acționar în cadrul EXE Software. Compania este activă din 2001, iar în prezent are 67 de clienți activi, dintre care nouă proiecte sunt noi atrase în 2024.

Citește și