Sorin Pâslaru, ZF: De ce trebuie România să plătească despăgubiri de miliarde de dolari dacă și-a protejat cetățenii de efectele potențial dezastruoase ale poluării cu cianură a Munților Apuseni și apoi eventual a Dunării și a Deltei?

Dacă ai lua arhiva de ziare din anii ‘90, primele pagini ar arăta că administrația de atunci, guvernul, ministerele sau Parlamentul, erau sub tirul opiniei publice într-o măsură mult mai mare decât astăzi. Practic, nivelul de control și de transparență al acțiunilor guvernului este astăzi mult mai jos.

Pur și simplu se acceptă ca un dat acțiunile sau numirile. Nivelul de contestare și de opoziție față deciziile guvernului și Parlamentului a coborât pentru că într-un fel societatea românească – cel puțin oamenii care au fost în prima linie a schimbărilor în anii ‘90 – este „victima” propriului parcurs. O clasă, un segment a obținut în mare ceea ce a dorit, cei mai vocali și-au găsit în antreprenoriat sau corporații vocația, astfel încât spațiul public a ajuns să fie o tribună a oficialilor necontestați.

Oamenii au uitat că parcursul de azi al României a fost obținut prin luptă, prin vocea opiniei publice pentru interesul public. Găsindu-și aparent soluții individuale  – școli și spitale private, de exemplu  – cei care au făcut presiuni pentru schimbare și progres în economie și societate au părăsit „frontul”.