Speriați de Brexit, polonezii se gândesc serios să se întoarcă acasă
Marek Filipiak, în vârstă de 32 de ani, este manager de livrări la Royal Mail. El s-a mutat la Londra din Polonia în urmă cu 13 ani pentru studii și a rămas acolo pentru a profita de cererea mare de…
Nu-l îngrijorează doar incertitudinile privind condițiile pe care Marea Britanie le-ar putea impune muncitorilor veniți din UE și nici chiar incidentele xenofobe care au urmat votului de pe 23 iunie. Pentru el contează mai mult deprecierea cu 8,2% a lirei sterline față de zlotul polonez, ceea ce face mai greu de plătit ipoteca pentru apartamentul său din Polonia.
„Este un dezastru“, spune el. „Dacă lira continuă să scadă tot așa de dramatic, mă gândesc să mă întorc mai devreme și să-mi încerc norocul în Polonia.“
Prin încetinirea economiei și limitarea accesului la angajați din UE, Brexitul poate sabota mașinăria de creare de locuri de muncă a Marii Britanii, care a atras 3,2 milioane de cetățeni din țări UE – oficial, mai mult de 800.000 dintre ei sunt polonezi. Fluxul de intrări a crescut de când Polonia și alte state est-europene au aderat la Uniune în 2004 – aducându-le cetățenilor lor dreptul nerestricționat de a lucra în Marea Britanie.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026