Ce spun rezultatele evaluării naționale despre școlile private? De la 30% la 90% dintre copii au medii peste 9 în București. „Rezultat înseamnă și să iei un copil de la nota 5 și să-l duci la nota 7-8, cred că acesta este obiectivul școlilor private“
După examenele naționale, atenția se îndreaptă spre extreme – copiii care iau 10 și cei care nu reușesc să treacă de nota 5. La mijloc sunt însă mulți dintre elevi, iar pentru unii dintre ei nota de 7-8 este un rezultat excepțional. D
♦ Evaluarea permanentă și finanțarea corespunzătoare sunt principalele ingrediente folosite de sistemul privat de învățământ ♦ Rezultatele din școlile private arată că ponderea celor cu note peste 8 este și de 90% în anumite unități ♦ Rata de promovare de la evaluarea națională în 2023 a fost de 76% la nivel de țară, cea mai mică din ultimii trei ani.
După examenele naționale, atenția se îndreaptă spre extreme – copiii care iau 10 și cei care nu reușesc să treacă de nota 5. La mijloc sunt însă mulți dintre elevi, iar pentru unii dintre ei nota de 7-8 este un rezultat excepțional. Despre drumul unui copil, alături de profesori, de la nota 5 la 7-8 au început să vorbească reprezentanții școlilor private. Ziarul Financiar s-a uitat la ponderea mediilor de peste 9 și la cele de sub 8 ale câtorva dintre cele mai cunoscute școli private din Bucureși-Ilfov, iar balanța înclină spre notele mai bune. Cum se ajunge acolo?
„Orice unitate de învățământ își dorește să aibă rezultate cât mai bune cu elevii ei. Obiectivul nostru este să realizăm proges cu fiecare copil. În toate unitățile de învățământ private sunt și copii care poate nu ar reuși niciodată să ia 9,50. Rezultat nu înseamnă doar 9,50, ci și să iei un copil de la nota 5 și să-l duci la nota 7-8, este un progres și cred că acesta este obiectivul școlilor private. Cu mulți copii care au note de peste 8 – 9 se vede rezultatul muncii constante, susținute în primul rând a elevilor, împreună cu profesorii care îi coordonează“, a spus pentru ZF Christian Comșa, reprezentant al Asociației Școlilor Particulare (ASP).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026