Statele din estul și sudul Europei fac eforturi disperate pentru deschiderea cât mai devreme a sezonului turistic de vară însă, în cel mai bun caz, vor putea conta doar pe turiștii din regiune
Cu oamenii de câteva săptămâni în izolare și cu hotelurile, pensiunile și afacerile turistice strigând după ajutor, pentru unele guverne din estul și sudul Europei este o prioritate să ofere un program al redării libertății de circulație sau al redeschiderii vieții turistice.
Cu oamenii de câteva săptămâni în izolare și cu hotelurile, pensiunile și afacerile turistice strigând după ajutor, pentru unele guverne din estul și sudul Europei este o prioritate să ofere un program al redării libertății de circulație sau al redeschiderii vieții turistice. Statele care depind economic mai mult de veniturile din turism par mai hotărâte.
În Bulgaria, în cel mai optimist scenariu al ministerului turismului, sezonul de vacanțe de vară se va deschide pe 1 iulie. Grecia va ridica toate restricțiile privind circulația prin țară pe 18 mai și va redeschide hotelurile pe 1 iunie. În Polonia, un purtător de cuvânt al guvernului a asigurat că hotelurile se vor deschide pentru concediile de vară, dar n-a oferit mai multe detalii. În Ungaria, ziarul Magyar Nemzet, de obicei bine informat în ceea ce privește planurile guvernului, scrie fără a cita sursele că pe parcursul lunii mai hotelurile, restaurantele și cafenelele și-ar putea relua treptat activitatea. Agenția Ungară de Turism a anunțat deja o creștere lunară de 30% a rezervărilor pentru cazare făcute de maghiari. O mare parte din rezervări au fost făcute pentru iulie și august.
Turismul este unul dintre cele mai afectate sectoare din economia Bulgariei în contextul crizei provocate de lupta cu pandemia de COVID-19. Pentru că perspectiva falimentului și incertitudinile au creat tensiuni puternice în industria HoReCa, ministrul turismului Nikolina Angelkova a prezentat scenarii pentru redeschiderea sectorului, care anul acesta ar fi trebuit să contribuie cu 18% la PIB-ul țării, se arată pe site-ul postului național de radio din Bulgaria. Potrivit scenariului optimist, sezonul turistic de vară se va deschide pe 1 iulie, iar pregătirile vor începe pe 15 iunie. Autoritățile iau în considerare deschiderea graduală a restaurantelor cu grădini și facilități în aer liber și studiază posibilitățile ca stațiunile bulgare să poată primi clienți înainte de 15 iunie.
-
Așa cum mallul are nevoie de o „Zara“ pentru trafic, clădirea de birouri are nevoie de un restaurant bun la parter. Dezvoltatorii își aleg operatorul de food cu mult înainte de recepție.Business Construct · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026