O statistică la care este bine că suntem la coadă: 3% dintre români beau zilnic sucuri îndulcite precum Coca Cola sau Mirinda, față de 9% media UE. Peste 10% din belgieni, germani sau polonezi consumă zilnic sucuri îndulcite
România este între țările din UE un exemplu al contrastelor când vine vorba de sucuri îndulcite, ceea ce înseamnă că puțini beau zilnic astfel de produse, dar puțini sunt și cei care nu consumă deloc sau o fac doar ocazional.
România este între țările din UE un exemplu al contrastelor când vine vorba de sucuri îndulcite, ceea ce înseamnă că puțini beau zilnic astfel de produse, dar puțini sunt și cei care nu consumă deloc sau o fac doar ocazional.
Astfel, piața locală se află pe locul șase pe continent când vine vorba de numărul de români care beau zilnic astfel de produse, cu 3,3% din total, devansată doar de țările baltice (toate trei) și Finlanda (ponderea variază de la 2,4% la 3,2%). România are însă și una dintre cele mai mici cote ale celor care beau ocazional sau chiar deloc. Și după acest indicator, piața locală se află tot pe șase (doar că de la coadă), cu doar 60% din total populație, față de aproape 80% în aceleași state baltice și Finlanda, potrivit biroului european de statistică Eurostat.
Datele arată astfel că dacă în aceste țări sucurile îndulcite nu sunt foarte populare, în România există mulți care consumă frecvent, chiar dacă nu zilnic. Mai exact, 11,4% beau de 4-6 ori pe săptămână, în timp ce un sfert dintre consumatori apelează la astfel de bunuri de 1-3 ori pe săptămână.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026