Statul deține direct doar o treime din datoria externă; restul este „la privați“

Ori de câte ori vine vorba despre datoriile unei țări, privirile se îndreaptă spre datoriile statului, căruia eco­nomiștii îi critică derapajele și deficitul bugetar care accentuează datoriile, îi evaluează randamentul la care vinde obligațiuni și șansele de a naviga fără abateri prin jungla finanțelor internaționale. Dar puțini se uită la datoriile private, care, în unele țări, sunt de câteva ori mai mari ca PIB-ul respectivului stat. În cazul României, chiar dacă datoria statului a crescut spectaculos, datoria totală (internă și externă) i-a rămas la sub 40% din PIB, în vreme ce datoria externă totală a țării (publică și privată) a reintrat, la finele anului trecut, la sub 60% din PIB (56%, la un PIB de 160 mld. euro), față de 76% din PIB în 2016, un vârf de îndatorare.

La finalul lunii mai statul deținea în mod direct o datorie externă pe termen lung de 32 de miliarde de euro, adică 37% din toată da­toria externă. În rest, 36 de miliarde de euro era datoria pe termen lung negarantată public, ceea ce înseamnă că era deținută de bănci și companii, 4,8 mld. euro erau depozitele nerezidenților (depozite care sunt asimilate datoriei) și 1,2 miliarde de euro era datoria BNR (prin alocările de DTS de la FMI). România mai are o datorie pe termen scurt de 18 miliarde de euro (stat și privat) dar care, procentual, respectă îm­părțirea datoriei pe termen lung stat – privat.

Datoria externă totală a României a scăzut semnificativ în ultimii ani, de la aproape 100 de miliarde de euro în 2012 la 88 de miliarde de euro. Însă, cel puțin în ceea ce privește datoria pe termen lung, aceasta scade în mediul privat, dar crește în sectorul public.