Statul vrea AGA la Transelectrica să modifice salarizarea boardului, dar încă nu spune cum
Transelectrica (simbol bursier TEL), compania națională de transport al energiei electrice, a anunțat luni la bursă că statul român, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, acționar cu 58,7% din companie, a solicitat completarea ordinii de zi a acționarilor din 21 decembrie 2020 cu patru puncte noi, unul referitor la aprobarea indicatorilor de performanță financiari, iar celelalte t…
Transelectrica (simbol bursier TEL), compania națională de transport al energiei electrice, a anunțat luni la bursă că statul român, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, acționar cu 58,7% din companie, a solicitat completarea ordinii de zi a acționarilor din 21 decembrie 2020 cu patru puncte noi, unul referitor la aprobarea indicatorilor de performanță financiari, iar celelalte trei legate de salarizarea boardului.
Astfel, statul a solicitat modificarea remunerației membrilor Consiliului de Supraveghere în ceea ce privește indemnizația fixă brută lunară, aprobarea componentei variabile a remunerației membrilor Consiliului de Supraveghere și aprobarea limitelor generale ale remunerației și celorlalte beneficii acordate membrilor Directoratului.
Acționarul nu a menționat cum ar urma să fie realizate aceste acțiuni, dar având în vedere că deține majoritatea în acționariatul Transelectrica este destul de probabil să și voteze pentru trecerea acestor puncte. Transelectrica are 1,85 de miliarde de lei capitalizare.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026