Ștefan Nanu, directorul Trezoreriei: În iulie avem programată următoarea emisiune de titluri de stat Fidelis, deci nu ne suprapunem cu IPO-ul Hidroelectrica
Ministerul Finanțelor are programată pentru luna iulie următoarea emisiune de titluri de stat Fidelis, astfel că oferta prin care statul român vinde titluri de stat neimpozabile care ajung ulterior la Bursa de Valori București nu se va suprapune cu IPO-ul Hidroelectrica așteptat să debuteze în curând.
Ministerul Finanțelor are programată pentru luna iulie următoarea emisiune de titluri de stat Fidelis, astfel că oferta prin care statul român vinde titluri de stat neimpozabile care ajung ulterior la Bursa de Valori București nu se va suprapune cu IPO-ul Hidroelectrica așteptat să debuteze în curând.
„Nu avem în vedere Fidelis pentru luna iunie ținând cont că ultima ediție s-a încheiat în aprilie, ci în luna iulie, deci nu ne vom suprapune cu oferta Hidroelectrica“, spune Ștefan Nanu, directorul general al Trezoreriei Statului din cadrul Ministerului Finanțelor, pentru ZF.
Pe 6 iunie 2023 Hidroelectrica a anunțat oficial intenția de listare la Bursa de Valori București, ceea ce înseamnă că în prezent prospectul – care conține evaluarea companiei, la cât se ridică IPO-ul, cum este structurată oferta, este în analiză la Autoritatea de Supraveghere Financiară.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026