Versiunea completă
Auto & Transporturi

Ștefan Paraschiv, directorul Metrorex, la încheierea discuțiilor cu delegația protestatarilor de la metrou: Vor să știe că nu vor fi făcute disponibilizări, că nu vom micșora salariile și că nu vom lua măsuri disciplinare pentru protestul de azi

Protestatarii de la metrou evacuează stațiile în care au stat astăzi, blocând traficul din subteran, la capătul mai multor ore de discuții cu managementul Metrorex și cu prefectul Alin Stoica, în rol de mediator.

Alina-Elena Vasiliu · 26 martie 2021 · 1 min de citit

Protestatarii de la metrou evacuează stațiile în care au stat astăzi, blocând traficul din subteran, la capătul mai multor ore de discuții cu managementul Metrorex și cu prefectul Alin Stoica, în rol de mediator.

Reprezentanții protestatarilor au avut, în principal, patru revendicări, vrând să se asigure „că nu vor fi disponibilizări la metrou, că nu vom micșora salariile, că vom recunoaște USLM (Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou – n. red.) ca sindicat ce asigură protecția și dialogul social, că împotriva salariaților nu se vor lua măsuri disciplinare pentru oprirea voluntară a lucrului”, spune Ștefan Paraschiv, directorul Metrorex.

În această seară, se vor face verificări în vederea asigurării că liniile sunt în stare bună pentru a redeveni funcționale.

Citește și