Ștefan Tudos, Genesis Property: Birourile trebuie să se transforme și să se adapteze pentru viitor, 88% dintre angajați vor să existe un loc unde să interacționeze și să colaboreze. Birourile viitorului trebuie să fie pregătite să reziste amenințărilor pe
Pandemia a schimbat felul în care sunt proiectate și aranjate birourile astfel încât să devină un loc unde angajații nu mai vin doar pentru a munci, ci chiar pentru a se relaxa.
Pandemia a schimbat felul în care sunt proiectate și aranjate birourile astfel încât să devină un loc unde angajații nu mai vin doar pentru a munci, ci chiar pentru a se relaxa.
„Domeniul proiectării birourilor a evoluat mult în ultimul an, pentru a se adapta noilor standarde ridicate de pandemie și nu numai. Pandemia nu a făcut decât să accelereze unele tendințe care erau deja vizibile în domeniu. Biroul viitorului trebuie să fie mai sigur, mai bine dotat din punct de vedere tehnologic și mai confortabil. În plus, circa 40% dintre angajați vor un birou unde să lucreze, dar și să interacționeze și să se relaxeze, potrivit unui sondaj de opinie inițiat recent de Genesis Property“, a spus Ștefan Tudos, vicepreședinte al Genesis Property, compania controlată de antreprenorul Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de birouri de pe piața locală, care deține birourile Novo Park din Dimitrie Pompeiu și West Gate din zona Preciziei cu un total de 150.000 mp GLA de spații office.
Clădirea H3 din West Gate Business District, ocupată integral de Ericsson, a obținut certificarea IMMUNE – Rezilient, devenind prima clădire din lume care a atins cel mai înalt nivel de certificare IMMUNE Building StandardTM. „Acolo, măsurile luate au vizat utilizarea unei serii de senzori specializați pentru măsurarea parametrilor mediului interior, cum ar fi aerul, umiditatea, temperatura sau concentrația de CO2. Datele despre performanța clădirii sunt colectate în timp real și oferă administratorului clădirii mijloacele necesare pentru a monitoriza și ajusta starea de sănătate a clădirii“, a spus Ștefan Tudos.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026