Stimulente, cheltuieli masive pe apărare: China își pregătește defensiva pentru a-și proteja economia de „schimbări nemaivăzute într-un secol“
China nu se panichează. În pofida războiului comercial cu Statele Unite și a unui consum fără vlagă, a doua mare economie a lumii a anunțat un obiectiv de creștere de „aproximativ 5%“ pentru 2025. Un obiectiv identic cu cel de anul trecut și anticipat de specialiști, scrie La Tribune.

Anunțul a fost făcut de premierul Li Qiang la deschiderea în Beijing a sesiunii anuale a Adunării Naționale Populare, controlată de Partidul Comunist chinez aflat la putere.
China a lansat noi stimulente fiscale la mijlocul săptămânii, promițând eforturi sporite pentru susținerea consumului și atenuarea impactului unui război comercial din ce în ce mai dur cu SUA. Premierul a avertizat că „schimbări nemaivăzute într-un secol sunt în desfășurare la nivelul întregii lumi într-un ritm mai rapid“, potrivit Reuters.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026