Stimulentele lansate în pandemie au avut efecte nedorite pe piețele emergente. Cei care au cheltuit agresiv au tins să se confrunte cu o creștere a inflației, a dobânzilor și o depreciere monetară, ceea ce a anulat cel puțin parțial beneficiul stimulentel
De la începutul pandemiei, multe țări emergente au privit cum SUA și alte mari țări dezvoltate lansează în mod agresiv stimulente, dorindu-și să-și poată permite să facă la fel.
De la începutul pandemiei, multe țări emergente au privit cum SUA și alte mari țări dezvoltate lansează în mod agresiv stimulente, dorindu-și să-și poată permite să facă la fel. Se pare că acestea au avut noroc dacă n-au putut să o facă și au fost înțelepte dacă au ales să nu o facă, scrie Ruchir Sharma, strateg în cadrul Morgan Stanley Investment Management, într-o opinie publicată de Financial Times.
Piețele emergente care au lansat agresiv stimulente nu au avut niciun beneficiu sub forma unei accelerări a redresării. Cei care au cheltuit agresiv au tins să se confrunte cu o creștere a inflației, a dobânzilor și o depreciere monetară, ceea ce a anulat cel puțin parțial beneficiul stimulentelor.
Analizând datele legate de cele mai importante piețe emergente și piețele dezvoltate în căutarea unei legături statistice între amploarea programelor de stimulare economică din 2020 și soliditatea procesului de redresare a acestora, nu am găsit nicio astfel de legătură, scrie Sharma.
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei, dar românii pot cumpăra mai puțin decât acum un an. A 15-a lună la rând de scădere a salariului realEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Cum mai arată portofelele românilor: Chiriile s-au scumpit cu 38% într-un an, motorina cu 43%. Inflația a urcat la 7% în octombrieEveniment · 14 noiembrie 2026