Știri pe scurt din business internațional
Bulgaria, stat dependent în proporție de 90% de gazele naturale importate din Rusia, tatonează terenul pentru construirea unui gazoduct de 114 kilometri care să o lege de Turcia, teritoriu de tranzit pentru conducta prin care Azerbaidjanul va exporta gaze în Europa prin proiectul TANAP.
Bulgaria, stat dependent în proporție de 90% de gazele naturale importate din Rusia, tatonează terenul pentru construirea unui gazoduct de 114 kilometri care să o lege de Turcia, teritoriu de tranzit pentru conducta prin care Azerbaidjanul va exporta gaze în Europa prin proiectul TANAP, scrie hurriyetdailynews.com. O delegație bulgară va discuta în Turcia cu autoritățile de acolo această posibilitate. De asemenea, Turcia ar putea deveni un centru important de tranzit pentru gazele naturale descoperite recent într-un zăcământ uriaș din apele teritoriale ale Israelului. Gazoductul bulgaro-turc ar putea fi finalizat în doi ani. Rusia acoperă în prezent un sfert din importurile de gaze ale Europei și multe state europene, mai ales din est, se bazează aproape în totalitate pe gazele rusești. Bogdan Cojocaru
Ministerul polonez al finanțelor ia în considerare introducerea unei taxe pe băuturile nealcoolice carbogazoase dulci, scrie publicația Dziennik Gazeta Prawna, care citează surse guvernamentale. Taxa s-ar putea situa între 0,01 și 0,1 zloți (0,002-0,02 euro) pe litru, în funcție de concentrația de zahăr din băutura respectivă. Astfel de taxe au fost introduse în Franța și Irlanda, pentru a descuraja consumul acestor băuturi, considerate dăunătoare pentru sănătate, și în Ungaria, unde statul caută noi surse de venituri bugetare. Danemarca a renunțat la taxarea băuturilor dulci deoarece consumatorii ocoleau plata ei mergând la cumpărături în țările vecine. Bogdan Cojocaru
Grupul petrolier maghiar MOL, divizia de explorare de petrol și gaze Wintershall a grupului german BASF și magnatul rus Mihail Fridman se numără printre companiile care au depus oferte angajante pentru a cumpăra Dea, unitatea de producție de gaze și petrol a companiei germane de utilități RWE, scrie agenția Thomson Reuters, care citează surse apropiate situației. Acestea nu au dat detalii financiare precise despre oferte, dar au precizat că intervalul de variație a prețului ar putea fi similar cu cel de la prima tentativă de vânzare, când ofertele s-au situat între 3,5 miliarde euro și 5 miliarde euro. „RWE intensifică presiunile pentru a încheia vânzarea cât mai curând” a spus una dintre surse, care a adăugat că grupul a exclus deja Dea din planurile sale pe termen lung. O înțelegere privind vânzarea ar putea fi semnată chiar luna aceasta, au spus sursele, însă acestea nu au exclus prelungirea termenului până în aprilie. RWE, MOL, Fridman și Wintershall au refuzat să comenteze. Șeful RWE, Peter Terium, a declarat săptămâna trecută că grupul intenționează să încheie vânzarea până la jumătatea acestui an, adăugând că lucrurile merg conform planului. Intenția de vânzare a fost anunțată pentru prima dată în urmă cu un an. Daniela Stoican
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026