Știri pe scurt din business internațional
Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie al României a ajuns la 22,9% în 2012, aproape de ținta stabilită pentru 2020, de 24%, potrivit celor mai recente date ale Eurostat.
Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie al României a ajuns la 22,9% în 2012, aproape de ținta stabilită pentru 2020, de 24%, potrivit celor mai recente date ale Eurostat. Spre comparație, indicatorul a crescut în cazul Poloniei de la 10,4% în 2011 la 11% în 2012. Polonia vrea să crească ponderea la 15% în următorii șase ani. La nivelul Uniunii Europene acest indicator a crescut de la 13% în 2011 la 14,1% în 2012, iar ținta UE pentru 2020 este 20%. Germania, cel mai mare producător european de electricitate din resurse regenerabile, și-a mărit ponderea energiei verzi în consumul final de energie de la 11,6% la 12,4%, iar ținta sa pentru 2020 este 18%. Cele mai mari ponderi ale energiei verzi în consumul final de energie sunt înregistrate în Suedia (51%), Letonia (35,8%), Finlanda (34,3%) și Austria (32,1%). Ioana Tudor
O companie americană de energie, încurajată de guvernul Statelor Unite, ar putea cumpăra o participație la grupul croat de rafinare INA, în timp ce compania maghiară de petrol și gaze MOL și-ar păstra statulul de proprietar al afacerii croate, scrie Portfolio.hu. Acesta va fi probabil rezultatul negocierilor autorităților americane cu cele din Croația și Ungaria. Compania americană ar cumpăra participații egale la INA de la MOL și de la guvernul croat astfel încât toate cele trei părți să ajungă să dețină pachete aproximativ egale. Drepturile de management vor fi reținute de proprietarii străini. Bogdan Cojocaru
Fondul elen de valorificare a activelor statului a adăugat 167 de noi proprietăți imobiliare pe lista celor care urmează să fie vândute în contextul dificultăților financiare prin care trece Grecia, inclusiv clădirea ambasadei din Statele Unite, cumpărată în 1949. Activele adăugate pe listă ar urma să fie scoase la vânzare în următoarele luni, potrivit portalului elen Capital. Pe listă au fost adăugate și terenuri deținute de stat în străinătate, printre care o proprietate din Pretoria – Africa de Sud – și Erevan – Armenia. Mai multe facilități sportive construite pentru jocurile olimpice organizate în Grecia în 2004 vor fi, de asemenea, vândute. Printre acestea se află Centrul Olimpic din Galatsi (foto), Centrul de Echitație din Markopoulo, în timp ce Centrul de Canotaj din Shinas poate fi doar luat în exploatare. Marius Oncu
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026