Știri pe scurt din business internațional
Grupul german Volkswagen, cel mai mare producător auto european, va investi aproximativ 3,4 miliarde de zloți (circa 810 milioane euro) în construirea unei fabrici în orașul Wrzesnia din vestul Poloniei unde va produce furgonete Crafter, potrivit Warsaw Business Journal.
Grupul german Volkswagen, cel mai mare producător auto european, va investi aproximativ 3,4 miliarde de zloți (circa 810 milioane euro) în construirea unei fabrici în orașul Wrzesnia din vestul Poloniei unde va produce furgonete Crafter, potrivit Warsaw Business Journal. Aproximativ 2.300 de locuri de muncă vor fi create în urma acestei investiții. VW va începe lucrările de construcție în toamna acestui an, iar primele mașini urmează să fie livrate în 2016. Ioana Tudor
Autoritatea bulgară de reglementare în domeniul energiei DKEVR a inițiat procedurile pentru suspendarea licențelor distribuitorilor de energie EVN (din Austria) și CEZ și Energo-PRO (Cehia), au anunțat surse oficiale, care au argumentat decizia prin existența unor „amenințări la adresa securității energetice a țării”, potrivit Novinite.com. Compania Natională de Electricitate (NEK) a depus o plângere împotriva distribuitorilor de electricitate, pe care îi acuză de întârzieri ale plății datoriilor. Din cauza acestor datorii, NEK nu poate face plățile către producătorii de electricitate, ceea ce amenință securitatea energetică a țării, a anunțat DKEVR. Companiile de distribuție a energiei resping acuzațiile și pretind că NEK este cea care le datorează anumite sume compensatorii. Ioana Tudor
Guvernul polonez a adoptat un proiect de lege care forțează companiile poloneze cu subsidiare în țări cu taxe mici să includă veniturile acestor unități în baza de venit impozitabil, scrie The Warsaw Voice. Noua regulă nu se aplică subsidiarelor din Uniunea Europeană sau din zona economică europeană dacă firma respectivă desfășoară operațiuni acolo. Legea are ca scop introducerea unor condiții concurențiale echitabile pentru toți plătitorii de taxe din Polonia și sprijinirea concurenței oneste, se arată într-un comunicat al guvernului. Bogdan Cojocaru
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026