Știri pe scurt din business internațional
Exporturile Poloniei către Rusia și Ucraina s-ar putea diminua cu 20%-25% anul acesta, a avertizat ministrul polonez al economiei Janusz Piechocinski, citat de The Warsaw Voice. Declinul exporturilor către Rusia nu este doar consecința tensiunilor recente dintre Moscova și Ucraina,…
Exporturile Poloniei către Rusia și Ucraina s-ar putea diminua cu 20%-25% anul acesta, a avertizat ministrul polonez al economiei Janusz Piechocinski, citat de The Warsaw Voice. Declinul exporturilor către Rusia nu este doar consecința tensiunilor recente dintre Moscova și Ucraina, ci și a încetinirii avansului economic al Rusiei, a subliniat Piechocinski. Exporturile poloneze în Rusia au totalizat 10,8 miliarde dolari anul trecut, iar cele către Ucraina au atins 5,72 miliarde dolari, potrivit datelor institutului polonez de statistică. Ioana Tudor
Producătorul bulgar de țigarete are un nou proprietar, o firmă listată în paradisul fiscal european Liechtenstein care a preluat acționarul majoritar al companiei bulgărești, scrie Novinite. Astfel, potrivit registrului comercial al Austriei, firma Livero Establishment a devenit proprietarul companiei austriece BT Invest, care a cumpărat în 2011 un pachet de 80% din acțiunile Bulgartabac pentru 100 milioane euro. Bulgartabac acoperă 50% din piața bulgărească a țigaretelor. Bogdan Cojocaru
Polonia va produce aparatură electrocasnică și echipamente radio și TV de 14 miliarde euro anul acesta, devenind cel mai mare producător de astfel de bunuri din Europa, potrivit unor estimări ale Infomarket, citate de The Warsaw Voice. Polonia și-a mărit producția de electrocasnice și echipamente radio-TV de șase ori începând cu 2000. Ioana Tudor
Companiile franceze au încheiat acorduri de 18 miliarde de euro cu China, în timpul vizitei președintelui Xi Jinping la Paris, care s-a încheiat ieri cu un dineu organizat în onoarea sa la Versailles, relatează France24. Președintele francez François Hollande a declarat, după întâlnirea cu omologul său Xi Jinping de la Palatul Elysee, că au fost încheiate 50 de contracte, care vor crea mii de locuri de muncă, inclusiv în industria auto franceză. Între contractele semnate, producătorul auto chinez Dongfeng și PSA Peugeot Citroën au oficializat un acord prin care compania din China cumpără o participație de 14% la grupul francez, pentru 800 de milioane de euro, potrivit Euronews. Cele două companii vor extinde un parteneriat deja existent pe piețele din Asia de Sud-Est. Acordurile bilaterale includ și un contract pe 10 ani prin care Airbus va continua să asambleze avioane A320 în orașul Tianjin, până în 2025. Anca Dumitrescu
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Biletele STB s-ar putea scumpi de la 3 la 5 lei. Remus Borza, administratorul judiciar STB: Unii pot băga mâna în buzunar să scoată 3-5 lei. La Cluj, 7 lei biletul de călătorie valabil 60 de minuteEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Cum arată situația de la STB: Jumătate dintre cei 10.000 de angajați au legături de rudenie. O familie are 20 de membri în companie, iar unii șoferi au câștigat 18.000 de lei net pe lunăEveniment · 13 noiembrie 2026