Știri pe scurt din business internațional
MOL, cea mai mare companie ungară, și-ar putea extinde rețeaua de benzinării din Europa Centrală cu câteva sute de unități anul acesta ca parte a strategiei de a-și majora cota de piață pe retail în regiune, a declarat pentru Reuters…
MOL, cea mai mare companie ungară, și-ar putea extinde rețeaua de benzinării din Europa Centrală cu câteva sute de unități anul acesta ca parte a strategiei de a-și majora cota de piață pe retail în regiune, a declarat pentru Reuters Ferenc Horvath, vicepreședintele executiv al diviziei de downstream a MOL. La începutul acestei luni compania, care deține peste 1.700 benzinării în Europa Centrală și Balcani, a semnat un acord pentru a prelua subsidiarele Eni din România, Cehia și Slovacia, inclusiv 208 stații de alimentare. Potrivit lui Horvath, consumul de carburanți crește în regiune mai ales datorită vânzărilor de motorină. În Europa Centrală și de Est creșterea economică din primul trimestru a depășit așteptările. În România MOL a cumpărat toate cele 42 de benzinării pe care Eni le mai avea, sub brandul Agip, și acum are în total 189 stații. MOL este pe locul patru în România ca număr de stații, în urma Petrom, Rompetrol și a Lukoil. Daniela Stoican
Bursa de valori din Varșovia a anunțat că va lansa cu ajutorul primăriei Varșoviei și al asociației de afaceri Aula Polska o platformă de crowdfunding pentru a ajuta financiar start-up-urile poloneze, după ce săptămâna aceasta părțile au semnat un acord cu privire la această acțiune, scrie Warsaw Business Journal (WBJ). „Anul trecut platformele de crowdfunding la nivel global au colectat mai mult de 5 miliarde de dolari și se estimează că suma va crește la aproximativ 300 miliarde de dolari în următorii 10 ani”, a afirmat Adam Maciejewski, directorul executiv al bursei. El a adăugat că este timpul ca piața să apeleze la site-urile de crowdfunding pentru a finanța antreprenoriatul în Polonia. Site-urile de crowdfunding reprezintă una dintre cele mai accesibile soluții pentru micii întreprinzători de a-și finanța o afacere folosind resurse online (forumuri, platforme de socializare etc). Există site-uri de crowdfunding pentru aproape orice domeniu, produs și activitate. Cel mai cunoscut astfel de site este Kickstarter, prin intermediul căruia s-au strâns fonduri de 220 milioane de dolari pentru 61.000 de proiecte postate. Liviu Popescu
Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, a anunțat că suspendat doi traderi sub suspiciunea că ar fi încercat să manipuleze cursul zlot-euro, scrie Reuters. Tentativele de manipulare au avut loc în ianuarie, iar unul din traderi a fost suspendat în februarie. În urma unei investigații interne, cel de-al doilea trader a fost suspendat luna aceasta, a declarat un purtător de cuvânt al băncii. Commerzbank nu a descoperit dovezi privind alte tentative de manipulare a cursului de schimb, a mai spus purtătorul de cuvânt. Știrea vine la o zi după ce autoritatea germană de reglementare a sectorului financiar Bafin a anunțat că a descoperit dovezi concrete ale tentativelor de manipulare a pieței schimburilor valutare. Bafin este prima autoritate de supraveghere din domeniul financiar care a confirmat că suspiciunile de manipulare sunt bine întemeiate. Daniela Stoican
Premierul Ungariei Viktor Orban ar putea candida la președinție după expirarea mandatului actualului președinte Janos Ader în 2017, scrie Portfolio.hu, care citează presa maghiară. Orban a spus într-un cerc restrâns că există o șansă reală ca el să accepte nominalizarea sa pentru funcția de președinte al Ungariei la expirarea mandatului lui Ader, potrivit cotidianului Nepszabadsag. Orban a fost reales în aprilie ca premier în urma unei victorii zdrobitoare a partidului său Fidesz în alegerile parlamentare, obținând astfel al doilea mandat consecutiv. Surse apropiate situației au precizat că pentru Orban rămâne o dilemă dacă să candideze la președinție sau nu, dar că ia în considerare tot mai mult acceptarea candidaturii. Dar 2017 este încă departe și evenimente neprevăzute ar putea schimba planurile premierului. În cea mai recentă relatare din presă pe această temă, din ianuarie, săptămânalul Figyelo a scris că Orban va încredința postul de premier lui Janos Lazar, șeful său de cabinet, și că va prelua funcția de președinte în 2017. Orban a menționat de mai multe ori în timpul mandatului său anterior că Ungaria ar putea trece la un sistem prezidențial. Daniela Stoican
Bundesbank, banca centrală a Germaniei, a avertizat cu privire la apariția unor riscuri pe piața financiară aparent „liniștită” din Europa din cauza politicilor generoase ale băncilor centrale dar și a goanei investitorilor după randamente ridicate în medii cu dobânzi cât mai mici. „Piețele imobiliare sunt destul de ridicate în unele țări europene și de asemenea obligațiunile par supraevaluate. Volatilitatea redusă îi face pe jucători să creadă că nu au nevoie de protecție”, a afirmat Andreas Dombret, membru în boardul executiv al Bundesbank. El a adăugat că factorii de decizie la nivel mondial trebuie să se asigure că băncile dispun de instrumentele financiare pentru a absorbi pierderile în cazul în care acestea se prăbușesc, scrie Bloomberg. Randamentele aflate la minime record ale obligațiunilor unor țări precum Spania și Irlanda sunt o dovadă în plus că investitorii uită de criza datoriilor din zona euro. Liviu Popescu
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026