Versiunea completă
Business International

Stiri pe scurt din Europa de Est

În Bulgaria, Comisia de stat pentru reglementare în domeniul energiei și apei va putea modifica prețul electricității de mai multe ori pe an, și nu doar o singură dată, ca în prezent, potrivit unor amendamente legislative aprobate de o comisie…

Bogdan Cojocaru · 27 februarie 2013 · 3 min de citit

În Bulgaria, Comisia de stat pentru reglementare în domeniul energiei și apei va putea modifica prețul electricității de mai multe ori pe an, și nu doar o singură dată, ca în prezent, potrivit unor amendamente legislative aprobate de o comisie parlamentară, scrie Novinite. Modificările vin după ce timp de mai mult de două săptămâni bulgarii au protestat în stradă mai întâi din cauza facturii exagerat de mari la energie electrică, apoi contra guvernului și monopolurilor din sectorul utilităților. Ca urmare a protestelor, guvernul și-a anunțat demisia, iar bulgarii așteaptă acum alegeri anticipate. Bogdan Cojocaru

Teorectic, Polonia ar putea adopta euro cel mai devreme în 2016-2017, dar decizia ar putea fi amânată din motive politice și economice atât în țară, cât și în zona euro, a declarat ministrul adjunct al finanțelor Ludwik Kotecki, citat de The Warsaw Business Journal. El a menționat că adoptarea euro de către Polonia este o perspectivă care vine natural, dar a subliniat că pentru a ajunge în zona euro țara trebuie să respecte criteriile economice și constituționale. “Trebuie să fim pregătiți, dar și zona euro trebuie să-și depășească problemele. Trebuie să adopte soluții pentru prevenirea altor crize precum cea mai recentă, dar are nevoie și de mecanisme funcționale de gestionare a crizelor”, a spus Kotecki. Bogdan Cojocaru

Magnatul rus Alexander Lebedev, cu afaceri în media și sectorul bancar, l-a inclus pe fiul său în vârstă de 15 luni pe o listă de persoane nominalizate pentru funcții în consiliul de administrație al Aeroflot, cel mai important operator aerian din Rusia, potrivit The Wall Street Journal. Omul de afaceri a recurs la această măsură pentru a ironiza modul în care funcționează companiile aflate sub controlul statului. Lebedev, care deține acțiuni la operatorul aerian controlat de stat, l-a introdus pe listă pe fiul său în locul lui Alexei Navalnîi, un cunoscut personaj al opoziției din Rusia, potrivit unui comunicat al Aeroflot. “Morala acestei glume este că întrucât consiliile de administrație ale companiilor de stat sunt practic lipsite de putere, de ce să avem adulți în aceste posturi?”, a apărut pe un cont de Twitter folosit regulat de Lebedev în trecut. Marius Oncu

Citește și