Știri pe scurt Europa de Est
Președintele Bulgariei Rosen Plevneliev a emis ieri un decret pentru numirea unui guvern interimar condus de fostul ambasador în Franța Marin Raikov, scrie Novinite. Marin Raikov va conduce guvernul interimar până la alegerile din data de 12 mai și va…
Președintele Bulgariei Rosen Plevneliev a emis ieri un decret pentru numirea unui guvern interimar condus de fostul ambasador în Franța Marin Raikov, scrie Novinite. Marin Raikov va conduce guvernul interimar până la alegerile din data de 12 mai și va fi de asemenea și ministru de externe. Președintele Comisiei Europene José Manuel Barroso l-a felicitat pe noul premier și a menționat că instituția pe care o conduce are încredere în capacitatea guvernului interimar al lui Raikov de a ghida țara până la alegerile din mai. „Este important ca noul guvern să asigure stabilitate economică și politică”, a spus Barroso.
Președintele Rusiei Vladimir Putin și-a nominalizat consilierul-șef pe teme economice Elvira Nabiullina pentru conducerea băncii centrale. Aceasta va deveni astfel prima femeie guvernator din cadrul grupului G8 al celor mai industrializate state ale lumii, scrie agenția Thomson Reuters. Nabiullina, 49 de ani, a fost ministru al economiei în perioada 2009-2009, marcată de criza financiară globală și reprezintă o alegere de compromis după ce Putin a exclus varianta de a numi un om din interiorul băncii centrale pentru a-l înlocui pe Serghei Ignatiev, care se retrage în luna iunie de la conducerea instituției după 11 ani de activitate. Fiindcă nu are experiență pe politică monetară, Nabiullina a solicitat ca Ignatiev să rămână în cadrul instituției în funcția de consilier. Alexei Uliukaiev, viceguvernatorul, era cel mai potrivit candidat succesor al lui Ignatiev, însă Nabiullina a fost aleasă pentru că este mult mai probabil să cedeze presiunilor privind relaxarea politicii monetare. Analiștii pun însă la îndoială capacitatea consilierului prezidențial de a menține inflația sub control.
-
Ce au in comun gigantii tech Apple, Google și mai nou Nvidia? După 33 de ani cu Jensen Huang la conducere, Nvidia intră în cel mai dificil test de succesiune din Big TechBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ce poți să faci în weekend în București? De la târguri de design și expoziții până la ateliere creative și filme de văzut la cinemaZF Gen Z · 13 noiembrie 2026
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026