Stockday, pariul din e-commerce al Heineken și Coca-Cola HBC, a ajuns de la zero la afaceri de 787 mil. lei în mai puțin de zece ani
Stockday, platformă de comerț online B2B deținută de Coca-Cola HBC și Heineken România, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 787 mil. lei, în creștere cu 4% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Astfel, compania, înființată în 2017, marchează un nou an de creștere.
Stockday, platformă de comerț online B2B deținută de Coca-Cola HBC și Heineken România, a terminat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 787 mil. lei, în creștere cu 4% față de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Astfel, compania, înființată în 2017, marchează un nou an de creștere. Dacă ne raportăm la anul 2020, rulajele companiei au crescut de peste șapte ori. Profitul net al companiei s-a situat la 41,8 milioane de lei, fiind mai mare cu 5% față de anul anterior. Rezultatul a fost realizat cu ajutorul unui număr mediu de 84 de salariați, mai arată datele de la Ministerul de Finanțe.
Platforma e-commerce B2B Stockday se adresează clienților din HoReCa și din retailul tradițional și, în prezent, asigură distribuția tuturor produselor din portofoliile Heineken România și Coca-Cola HBC România. Conform datelor de pe site-ul companiei, Stockday livrează în 17 județe din toate regiunile țării, dar și în București. Dezvoltată în 2017 de către Heineken România, platforma Stockday reprezintă un nou tip de strategie de rută către piață, online, care răspunde tendinței ascendente de digitalizare.
În 2021, Coca-Cola HBC România a intrat ca asociat în companie, cele două companii din sectorul băuturilor având procente egale din părțile sociale.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026