Stocul modern de spații de birouri va ajunge la 4,7 mil. mp la sfârșitul anului, plus 9% an/an, după ce în S1 a depășit 4,3 mil. mp. Tudor Ionescu, CBRE: În orașele principale a crescut atât numărul de tranzacții de închiriere, cât și cererea de birouri
Stocul modern de spații de birouri a depășit 4,3 milioane de metri pătrați la nivel național în primul semestru al anului (S1), din care 76% se află concentrat în București, potrivit unui raport al companiei de consultanță imobiliară CBRE România.…
Stocul modern de spații de birouri a depășit 4,3 milioane de metri pătrați la nivel național în primul semestru al anului (S1), din care 76% se află concentrat în București, potrivit unui raport al companiei de consultanță imobiliară CBRE România.
Mai mult, rata de neocupare pe segmentul de birouri este de doar 12%, fiind pe un trend descendent față de aceeași perioadă a anului trecut.
„După o perioadă de stagnare în timpul pandemiei, segmentul office își revine puternic. Am observat că a crescut atât numărul de tranzacții de închiriere de birouri, cât și cererea în principalele orașe ale României. Creșterea este susținută de reluarea hibridă a activității la birou, de extinderea companiilor și de intrarea pe piață a unor noi companii. Dinamica pieței de birouri din orașele regionale indică noi modele de migrație într-o piață a muncii limitată și provoacă unele companii să gândească mai larg despre locații, confirmând o distribuție hibridă a forței de muncă.”, spune Tudor Ionescu, Head al A&T Services Office în cadrul CBRE România.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026