Versiunea completă
Business Hi-Tech

Studiu 2Checkout: 61% dintre companii își vor crește bugetele pentru comerțul online în 2020

Peste jumătate din companiile din întreaga lume – 61% - își vor mări anul acesta bugetele alocate pentru operațiunile de comerț digital, potrivit unui studiu realizat recent de 2Checkout, furnizor de soluții de monetizare pentru jucătorii din industria de comerț electronic.

Mirela Turlan · 21 ianuarie 2020 · 1 min de citit

Peste jumătate din companiile din întreaga lume – 61% – își vor mări anul acesta bugetele alocate pentru operațiunile de comerț digital, potrivit unui studiu realizat recent de 2Checkout, furnizor de soluții de monetizare pentru jucătorii din industria de comerț electronic. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.200 de companii din întreaga lume care au dimensiuni variate și care activează în diferite industrii.

Totodată, conform studiului 2Checkout, companiile au în plan să suplimenteze în același timp și bugetele de marketing online, atât pentru SEO (57% dintre respondenți), cât și pentru publicitate plătită (53%). Doar 34% dintre companii vor aloca bugete pentru campanii în social media, iar 19% dintre companii vor aloca bugete pentru crearea de conținut.

Marketingul continuă să fie principalul departament responsabil cu comerțul digital în companii (37%), urmat de departamentul de vânzări (15%) și de cel dedicat eCommerce (11%). În timp ce poziția departamentelor de vânzări și eCommerce este similară cu cea din 2019, marketingul a preluat de la alte departamente, cum ar fi cele dedicate dezvoltării produselor sau operațiunilor, o parte din încărcătură.

Citește și