Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuțiile din timpul vieții. La 90 de ani randamentul este de 5%
Randamentul Pilonului I (calculat ca IRR – Internal Rate Of Return) este negativ până la vârsta de 74 de ani, se arată într-un studiu al prestigioasei asociații CFA România. “Cu alte cuvinte, pensia de Pilon I presupune că beneficiile primite până la 74…
Randamentul Pilonului I (calculat ca IRR – Internal Rate Of Return) este negativ până la vârsta de 74 de ani, se arată într-un studiu al prestigioasei asociații CFA România.
“Cu alte cuvinte, pensia de Pilon I presupune că beneficiile primite până la 74 de ani vor fi mai mici decât contribuțiile de-a lungul carierei, ambele ajustate conform presupunerilor de mai sus. Cu toate acestea, randamentul implicit al Pilonului I crește odată cu vârstei până la care se primește pensia de stat, ajungând la puțin peste 5% în cazul unui participant care ajunge la vârsta de 90 de ani”.
Practic, randamentul negativ arăta faptul că Pilonul I de pensii este de fapt o taxă, și mai puțin un beneficiu pentru o mare parte a contributorilor, aceștia practic primind înapoi, ca și pensie, o suma cumulată mai redusă decât suma cumulată contribuită în timpul vieții active, scriu analiștii. “De aici și atractivitatea redusă de a munci pe bază de contract de muncă și implicit rata de participare redusă pe piața muncii, cu contract de muncă înregistrat în România”.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026