Versiunea completă
Business Hi-Tech

Studiu Huawei: 47% dintre români consideră că tehnologia poate ajuta la gestionarea nivelului de stres, iar 68% sunt interesați să utilizeze un smartwatch

Aproape o jumătate dintre români consideră că tehnologia poate ajuta la gestionarea nivelului de stres, arată un studiu relizat de compania de cercetare IPSOS realizat la comanda gigantului Huawei din China, iar circa 68% dintre respondenți sunt interesați să folosească un smartwatch pentru a-și urmări, administra și pentru a-și reduce nivelul de stres.

Alexandra Cepăreanu · 27 octombrie 2020 · 2 min de citit

Aproape o jumătate dintre români consideră că tehnologia poate ajuta la gestionarea nivelului de stres, arată un studiu relizat de compania de cercetare IPSOS realizat la comanda gigantului Huawei din China, iar circa 68% dintre respondenți sunt interesați să folosească un smartwatch pentru a-și urmări, administra și pentru a-și reduce nivelul de stres.

„Media celorlalte state europene a fost de 63,5%. Astfel, interesul crescut al utilizatorilor români pentru tehnologie și dispozitive inteligente depășește media europeană”, conform Huawei. Studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 4.400 de persoane din 11 țări europene, printre care se numără Austria, Bulgaria, Croația, Finlanda, Grecia, Ungaria, Lituania, Polonia, România, Serbia și Turcia. În România, studiul a fost realizat pe un eșantion de 402 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani.

Principalii factori de stres, atât la nivel european, dar și în rândul românilor, se dovedesc a fi sentimentul de nesiguranță, problemele financiare și problemele personale de sănătate, acum accelerate de contextul pandemiei de COVID-19. „În ceea ce privește sentimentul de nesiguranță, acesta este resimțit de 44% dintre respondenții români, de 46% dintre cei bulgari și de 50% dintre respondenții sârbi. Cel mai mare procent de nesiguranță a fost înregistrat în Turcia, unde 55% dintre respondeți l-au menționat drept principala sursă a nivelului ridicat de stres.”

Citește și