Versiunea completă
Business Hi-Tech

Studiu Juniper, comandat de Revolut: Platformele de social media au câștigat aproape 70 mil. euro din reclamele la înșelătorii afișate românilor în 2025. “Excluzând infractorii înșiși, Facebook, Instagram, TikTok, Snapchat, X și LinkedIn sunt în prezent p

Aproape 70 de milioane de euro - atât au generat platformele de social media în 2025 din reclamele la înșelătorii afișate utilizatorilor din România, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Juniper Research la comanda Revolut, publicat pe 10 februarie, de Ziua Internațională a Siguranței pe Internet. Cifra plasează România pe o poziție surprinzătoare: 12,6% din totalul veniturilor eur…

Adrian Seceleanu · 12 februarie 2026 · 2 min de citit

◆ România reprezintă 12,6% din veniturile generate la nivel european de reclamele frauduloase de pe rețelele sociale, un procent mai mare decât cel al Regatului Unit (11%), Germaniei (9,9%) sau Franței (9,5%), potrivit unui studiu Juniper Research comandat de Revolut. ◆ Studiul concluzionează că, în afara infractorilor, companiile care dețin platformele de social media sunt principalii beneficiari ai economiei fraudei

Aproape 70 de milioane de euro – atât au generat platformele de social media în 2025 din reclamele la înșelătorii afișate utilizatorilor din România, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare Juniper Research la comanda Revolut, publicat pe 10 februarie, de Ziua Internațională a Siguranței pe Internet. Cifra plasează România pe o poziție surprinzătoare: 12,6% din totalul veniturilor europene din publicitate frauduloasă pe rețelele sociale provin din reclame direcționate către utilizatorii români, un procent mai mare decât cel al Regatului Unit (11%), al Germaniei (9,9%) sau al Franței (9,5%).

La scară europeană, dimensiunea fenomenului este și mai pronunțată. Platformele de social media – studiul analizează Facebook, Instagram, TikTok, Snapchat, X (fostul Twitter) și LinkedIn – au generat aproximativ 4,4 miliarde de euro în 2025 din reclame frauduloase, ceea ce reprezintă, potrivit cercetării, circa 10% din totalul veniturilor din publicitatea difuzată pe rețelele sociale din Europa. Utilizatorilor europeni li s-au afișat aproape un trilion de reclame frauduloase în 2025, ceea ce înseamnă, practic, că una din zece reclame de pe social media promovează o escrocherie.

Citește și