Versiunea completă
Profesii

Studiu RoCoach și Novel Research: Românii privesc AI-ul ca o oportunitate pentru economie, dar se tem pentru siguranța joburilor. Reticența crește odată cu vârsta

Deși românii văd în inteligența artificială (AI) o oportunitate importantă pentru economie și societate, mulți sunt preocupați de impactul acesteia asupra pieței muncii. Potrivit celui mai recent studiu realizat de RoCoach și Novel Research, 76% dintre respondenți consideră AI-ul o…

Cristina Bellu · 27 iunie 2025 · 2 min de citit

Deși românii văd în inteligența artificială (AI) o oportunitate importantă pentru economie și societate, mulți sunt preocupați de impactul acesteia asupra pieței muncii. Potrivit celui mai recent studiu realizat de RoCoach și Novel Research, 76% dintre respondenți consideră AI-ul o oportunitate, însă peste o treime (35,7%) anticipează pierderi semnificative de locuri de muncă, ca efect direct al automatizării, chiar dacă vor apărea și noi tipuri de joburi.

Cercetarea, derulată în perioada mai–iunie 2025 pe un eșantion de 800 de persoane din mediul urban, arată că reticența privind impactul AI asupra joburilor crește odată cu vârsta și este mai accentuată în rândul persoanelor cu educație preuniversitară. În schimb, în rândul utilizatorilor activi ai noii tehnologii aproape 67% văd AI ca o mare oportunitate, comparativ cu doar 18,7% în rândul celor care au auzit despre această tehnologie, dar nu au utilizat-o niciodată.

Nu doar locurile de muncă generează preocupări în rândul românilor, ci și modul în care AI ar putea fi folosit în evaluarea performanței profesionale. Doar 20,2% dintre cei chestionați sunt de acord ca AI-ul să facă singur evaluări, fără intervenție umană, în timp ce aproape 40% acceptă ca AI-ul să contribuie la evaluarea lor doar împreună cu analiza superiorului ierarhic. Peste 35% dintre români declară că nu sunt confortabili cu evaluarea automată și o resping total.

Citește și