Versiunea completă
Business Construct

Sub semnul întrebării: Producătorul german de componente Diehl Controls ar fi pus „on hold“ investiția de 40 mil. euro de la Brașov. Halele stau goale în așteptarea echipamentelor

Nemții de la Diehl ar fi pus „on hold“ investiția de 40 mil. euro anunțată din 2022 și demarată în 2023 la Brașov. CTP, dezvoltatorul, a finalizat din 2024 halele pentru Diehl, însă în continuare acestea sunt goale, fără echipamente de producție, potrivit datelor ZF. De partea cealaltă, reprezentanții companiei nu au infirmat sau confirmat informația, dar nici nu au menționat detalii cu privire l…

Vali Pencu · 22 decembrie 2025 · 2 min de citit

CTP, cel mai mare dezvoltator industrial de pe piața europeană, a demarat în septembrie 2023 construcția pentru Diehl Controls a unei fabrici la Brașov, investiție de 40 mil. euro. Nemții anunțau la acea vreme faptul că primele componente vor ieși din fabrică la jumătatea anului 2024. În prezent, la final de 2025 halele sunt în continuare goale.

Nemții de la Diehl ar fi pus „on hold“ investiția de 40 mil. euro anunțată din 2022 și demarată în 2023 la Brașov. CTP, dezvoltatorul, a finalizat din 2024 halele pentru Diehl, însă în continuare acestea sunt goale, fără echipamente de producție, potrivit datelor ZF. De partea cealaltă, reprezentanții companiei nu au infirmat sau confirmat informația, dar nici nu au menționat detalii cu privire la producție.

„Momentan, nu putem furniza detalii cu privire la statusul sau timeline-ul unității de producție din Brașov. Ca parte a politicii companiei, nu comentăm evaluări interne în derulare până când planurile concrete nu au fost finalizate. Dacă vor exista evoluții pe care suntem în măsură să le anunțăm, vom comunica prin inter­mediul canalelor oficiale“, a spus Bettina Funke, corporate communications la Diehl Controls.

Citește și