Versiunea completă
Turism & Hoteluri

Szabó Levente, Hotelul Crystal din Sovata: Clientul român vine de regulă pe weekend și nu prea iese din hotel. Străinul vine să descopere zona

Hotelul Crystal din Sovata are astăzi aproape exclusiv clienți români, iar unul dintre motivele pentru care străinii lipsesc „de la masă“ îl reprezintă lipsa de promovare. „Promovarea e foarte importantă. Și ne trebuie zboruri din Târgu Mureș către cât mai multe destinații euro­pene. Proximitatea față de aeroportul din Târgu Mureș este crucială. Sigur, e important și să terminăm autostrăzile care…

Vali Pencu · 24 iunie 2026 · 1 min de citit

♦ Hotelul Crystal a fost deschis în 2023 în urma unei investiții private în valoare de peste 20 mil. euro.

Hotelul Crystal din Sovata are astăzi aproape exclusiv clienți români, iar unul dintre motivele pentru care străinii lipsesc „de la masă“ îl reprezintă lipsa de promovare. „Promovarea e foarte importantă. Și ne trebuie zboruri din Târgu Mureș către cât mai multe destinații euro­pene. Proximitatea față de aeroportul din Târgu Mureș este crucială. Sigur, e important și să terminăm autostrăzile care leagă Transilvania de vestul Europei“, spune Szabó Levente, di­rec­torul hotelului Crystal Sovata. Acesta a fost deschis în 2023 în urma unei investiții private în valoare de peste 20 mil. euro. E vorba despre un hotel de 104 camere, cotat la patru stele.

„Investitorul este din Sovata, așa că alegerea a fost naturală. Totodată, se practică turismul balnear aici, așa că a fost și o oportunitate strategică oferită de resursele zonei. Antrepre­norul crede în potențialul turismului local. El mai are un hotel de trei stele deschis anterior“, adaugă executivul.

Citește și